“Iarna” de Vasile Alecsandri – rezumat si comentariu
Anotimpul iernii se deschide în fața noastră în toată splendoarea sa prin ochii sensibili și însuflețiți ai lui Vasile Alecsandri în poezia sa “Iarna”. Prin versuri pline de imaginație și bogate în detalii, poetul ne poartă prin peisajul înghețat și ne dezvăluie frumusețea efemeră a acestui anotimp fermecător.
Poezia începe prin a ne prezenta forța naturii: “Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă.” Această imagine sugerează o transformare spectaculoasă a cerului, cu norii care devin purtători ai minunatei zăpezi. Alecsandri nu se oprește doar la descrierea statică a iernii, ci ne introduce în dinamismul său cu “Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă,” sugerând că aceste troiene par să călătorească într-un dans continuu prin văzduh.
Fulgii de zăpadă devin protagoniști, “zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,” creând o imagine poetică și fermecătoare. Acești fulgi albi de zăpadă par să aducă cu ei o magie subtilă, “Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi,” iar albul zăpezii devine astfel o mantie argintie care acoperă umerii țării.
O atmosferă de basm persistă pe tot parcursul poeziei, iar cadența versurilor accentuează magia iernii. “Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!” – această repetiție subliniază persistența și generozitatea iernii în a-și arăta frumusețea. Soarele, “rotund şi palid,” pare să fie un spectacol așteptat, prezentându-se “Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.” Această comparație subtilă aduce în prim-plan nu doar spectacolul vizual, ci și emoțiile și ușoara tristețe asociate trecerii iremediabile a timpului
Apoi, poetul ne introduce într-un peisaj vast acoperit de zăpadă, “Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,” oferindu-ne o imagine a liniștii și purității ce însoțesc zăpada. Plopii înșirați precum “fantasme albe” adaugă o notă de mister și farmec peisajului, iar satele pierdute sub “clăbuci albii de fum” accentuează izolarea și intimitatea iernii.
Cu toate că natura pare adormită sub stratul de zăpadă, Alecsandri ne asigură că acest somn alb nu este eternal: “Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare/Străluceşte şi dezmiardă oceanul de ninsoare.” Această schimbare de atmosferă marchează trecerea de la liniștea zăpezii către un peisaj mai activ și vivace.
Punctul culminant al poeziei este atins în momentul în care apare “o sanie ușoară care trece peste văi…” În acest moment, cititorul este invitat să privească cum viața renaște într-un peisaj alb și să se bucure de spectacolul săniilor care străbat văile într-o atmosferă de bucurie. “În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi” – ultimele versuri ne duc în lumea sonoră a sărbătorilor de iarnă, în care clinchetul vesel al zurgălăilor își face simțită prezența.
Prin “Iarna”, Vasile Alecsandri reușește să contureze un tablou poetic al iernii, surprinzând atât frumusețea naturii cât și emoțiile pe care acest anotimp le trezește în sufletele noastre. Poetul ne îmbie să pătrundem în lumea sa înzăpezită, să simțim fiorul rece al zăpezii și să ne bucurăm de farmecul unic al iernii, redat cu măiestrie prin cuvinte alese și imagini vii.
Vezi și alte articole despre iarnă:
- Rezumat carte “Iarna lui Brian” de Gary Paulsen
- Ghicitori despre iarnă | Ghicitori pentru copii
- Epigrame despre iarna
- Citate despre iarna
- Citate despe luna decembrie
